În prezent, necesitatea unor soluții digitale precum soft salarizare sau soft pontaj, este tot mai accentuată în rândul companiilor. Tehnologia este un sprijin foarte important atât pentru specialiști HR și manageri, cât și pentru angajați. Prin digitalizarea proceselor administrative și de payroll, gestionarea resurselor umane devine mai eficientă, anumite sarcini fiind automatizate. Pentru a calcula rapid remunerațiile angajaților, dar și pentru a efectua plata la timp a acestora, un soft salarizare este soluția potrivită. Integrarea programului de payroll cu un soft pontaj face ca salariile să fie calculate corect, ținând cont de prezența angajaților la locul de muncă.
Impactul softurilor de salarizare și pontaj în compania ta
Operațiunile complexe de payroll implică mult timp din partea specialiștilor, dar și energie și atenție sporită pentru a evita posibile erori de calcul. Cu ajutorul unui soft salarizare, care este integrat cu un soft pontaj, poți efectua calculul precis al salariilor angajaților, ținând cont de toate elementele necesare: numărul de zile și ore lucrate, numărul zilelor de concediu medical, absențe, sporuri, bonusuri și alte aspecte care pot varia de la o lună la alta. Un soft salarizare performant are parte în permanență de actualizări în ceea ce privește normele legislative. Prin urmare, orice operațiune poată fi realizată fără grija unor eventuale sancțiuni sau amenzi.
Într-un soft salarizare poate fi introdusă valoarea netă a salariului unui angajat, iar programul va calcula automat suma brută care trebuie plătită lunar. Procedura poate fi efectuată pentru salariile negociate în lei, cât și pentru cele în valută. În acest fel, calculul de salarii se poate realiza într-un timp scurt, fără mari eforturi. De asemenea, cu un soft pontaj, colectezi datele de prezență ale angajaților și le introduci în softul de salarizare, pentru a avea acuratețe în ceea ce privește calculul salarial pentru fiecare om din companie.
Cum poate prelua un soft pontaj informațiile despre orele lucrate?
Cu scopul de a avea în companie o eficiență cât mai ridicată, alege să integrezi un soft salarizare cu un soft pontaj, unde pot fi centralizate datele privind prezența angajaților în mai multe feluri. Angajații pot utiliza o cartelă electronică pentru a se ponta la punctele de lucru ale companiei, iar dacă muncesc remote, își pot introduce numărul de ore lucrate într-o pagină dedicată. Mai mult, specialistul HR responsabil poate precompleta informațiile respective într-un soft pontaj. Ulterior, când efectuează calcul de salarii dintr-un soft salarii, poate interveni în cazul în care au existat zile de concediu de odihnă, zile de concediu medical, ore suplimentare, absențe, etc. iar astfel datele sunt corecte.
Avantaje importante aduse de digitalizarea proceselor de HR
Un soft salarizare și un soft pontaj sunt instrumente digitale care au o contribuție majoră la îndeplinirea în timp util a procedurilor de payroll. Astfel, eviți nemulțumiri din partea angajaților deoarece salariile se plătesc la timp. Totodată, nu ai parte de sancțiuni sau amenzi din partea instituțiilor statului, pentru că toate normele legislative în vigoare sunt respectate la utilizarea softurilor.
Având în vedere că activitatea profesională se va desfășura în continuare în sistem hibrid, sau chiar complet remote, tehnologia joacă un rol esențial. Prin digitalizare, comunicarea internă din organizație este îmbunătățită, erorile umane sunt minimizate, iar necesarul de materiale consumabile este redus semnificativ.
Soluții intuitive pentru productivitate la nivel înalt
Un soft salarizare integrat cu un soft pontaj va eficientiza operațiunile de payroll din compania ta. Cele două soluții software dezvoltate și inovate de UCMS by AROBS sunt intuitive, fiind ușor de utilizat chiar și fără cunoștințe tehnice avansate. Cu ajutorul lor, economisești timp, energie și resurse materiale, minimizând totodată birocrația.
Aplicațiile dp-Payroll și True HR sunt cele două sisteme majore ale UCMS by AROBS, fiecare având în componență câte 19 funcționalități distincte, printre care și un soft salarizare și un soft pontaj. Dacă dorești să afli mai multe detalii, contactează specialiștii UCMS by AROBS prin email la sales@ucms.ro sau prin telefon la 0738 822 537.