Afecțiunile coloanei vertebrale cum ar fi hernia de disc și spondiloza cervicală, pot genera disconfort semnificativ și pot afecta calitatea vieții pacientului. Recunoașterea semnelor și adoptarea măsurilor preventive sunt primii pași pentru menținerea sănătății coloanei vertebrale.
De aceea este important să fie cunoscute simptomele cauzate de o hernie de disc și spondiloză, pentru a putea fi identificate la timp.
Metode de prevenire a spondilozei cervicale
Spondiloza cervicală este o afecțiune degenerativă a coloanei vertebrale cervicale, caracterizată prin uzura discurilor intervertebrale și formarea de osteofite. Pentru a preveni spondiloza cervicala sau progresia acestei afecțiuni, se recomandă adoptarea unei posturi adecvate în timpul activităților zilnice, precum statul la birou sau ridicarea obiectelor grele, pentru a reduce stresul asupra coloanei cervicale.
De asemenea, specialiștii pot prescrie exerciții fizice regulate, care întăresc musculatura gâtului și a spatelui, precum și exerciții de flexibilitate care vor ajuta la menținerea mobilității coloanei vertebrale. Este indicat ca pacientul să reducă activitățile care implică mișcări repetitive ale gâtului sau ridicarea frecventă a greutăților, pentru a preveni uzura prematură a discurilor intervertebrale.
Adoptarea unui mod de viață sănătos
În plus, specialiștii recomandă un control optim al greutății pentru a diminua presiunea pe discurile vertebrale și pentru a preveni degenerarea acestora. Este indicat ca pacientul să renunțe la fumat deoarece nicotina inhalată poate afecta circulația sângelui către discurile intervertebrale, accelerând degradarea acestora. Pentru cei care petrec mult timp la birou, este vital să ia pauze regulate pentru a se ridica și a efectua exerciții de întindere, prevenind astfel rigiditatea gâtului.
Astfel de măsuri pot ajuta în mod semnificativ la menținerea sănătății optime a coloanei vertebrale și la reducerea riscului de apariție a spondilozei cervicale.
Simptomele herniei de disc
Hernia de disc apare atunci când nucleul pulpos al unui disc intervertebral se deplasează prin inelul fibros, comprimând nervii spinali, iar simptomele depind în mare parte de localizarea problemei. Poate apărea durerea intensă în zona afectată a coloanei vertebrale, fie cervicală, toracală sau lombară. De asemenea, durerea iradiantă care se extinde către membre va apărea în cazul herniei lombare cu iradieri înspre coapse și fese. Sunt prezente și senzațiile de amorțeală sau furnicături în zonele deservite de nervii afectați, iar scăderea forței musculare în membrele afectate, cu îngreunarea activităților zilnice, este de asemenea un simptom. Uneori poate apărea chiar o reducere a reflexelor în zonele inervate de nervii comprimați. Intensitatea și tipul simptomelor pot varia de la o persoană la alta, în funcție de severitatea și localizarea herniei.
Atunci când astfel de simptome își fac simțită prezența este ideal să mergi imediat la medic și să nu aștepți ca starea ta de sănătate să se înrăutățească sau să apară complicațiile care vor duce la tratamente complexe și uneori chiar invazive.
Recunoașterea simptomelor herniei de disc și adoptarea unor măsuri preventive pentru a evita spondiloza cervicală sunt pași de bază pentru o bună sănătate a coloanei vertebrale. Discută cu un specialist în momentul apariției simptomelor pentru a implementa un stil de viață activ și echilibrat care va preveni complicațiile și va îmbunătăți calitatea vieții.