Acasa Comunicate de presa Evenimente De bine 21.22.01 – cu si despre antreprenori, manageri si consultanti de business

De bine 21.22.01 – cu si despre antreprenori, manageri si consultanti de business

Seria de video-podcasturi “DE BINE 21.22.01” gazduita de Revista Patronatului Roman pune in discutie subiecte de interes legate de mediul de afaceri si de business din perioada pandemica si anul 2022. Realizatorii, Luca Dinulescu si Cezar Iulian Armasu, au avut ca invitati patru antreprenori romani foarte activi in domeniul lor si anume Cristina Baghiu (de la Iasi, Atelierul de idei), Adelina Nastase (MindHub) Cosmin Raileanu (vindem-ieftin.ro) si Bogdan Andronache (EcoTree).

Video-podcastul reliefeaza modul in care cei patru antreprenori de succes din Romania vad ce a fost bine in 2021, ce ar fi putut fi mai bine si, totodata, la ce se asteapta in 2022.

Una peste alta, toti au spus ca, in ciuda blocajelor si a situatiei din perioada pandemica, anul 2021 a fost unul reusit si le-a deschis perspective noi de care vor tine cont in 2022.

Te invitam sa citesti materialul de mai jos care face o prezentare detaliata a discutiei purtate cu cei patru invitati.

Prezentarea invitatilor – Realizatorii i-au rugat pe fiecare dintre cei patru invitati sa se prezinte si sa faca o scurta descriere a activitatii lor. Fiecare dintre cei prezenti a luat cuvantul.

Cristina Baghiu – “Atelierul de idei pe care il reprezint vrea ca oamenii si angajatii sa lucreze intr-un mediu mai placut si mai creativ, intr-un context in care nu suntem stresati si ne place sa fim si sa facem ceva frumos pentru noi si pentru echipele noastre. Atelierul de idei este un concept creat in jurul fericirii la locul de munca printr-o serie de programe creative, de treninguri si certificari. Invatam sa facem si sa colaboram diferit si sa aducem digitalul cu prietenie si fara stres in viata noastra.”

Adelina Nastase – “Am invatat ca este un obicei sanatos sa facem aceasta evaluare la final de an si, pentru ca discutam in grup, ne si responsabilizam un pic pentru ceea ce declaram. Felicitari pentru initiativa! Eu sunt antreprenor de opt ani de zile si vreau sa discutam despre MindHub, un site cu cursuri de programare pentru copii.”

Cosmin Raileanu – “Ca o foarte scurta prezentare a businessului vindemieftin.ro voi spune ca este o companie de vanzare consultativa a materialelor de constructii. Functioneaza de opt ani si inovam constant, ajungand la clientii care construiesc.”

Pentru a fi mai clar, Cosmin vinde materaile de constructii fara depozit, direct de la producatori la utilizatori.

“Astfel, poluam mai putin! Pentru ca masina merge o data si nu de doua ori ca in cazul comertului clasic.”

Bogdan Andronache – este CO sau co founder la EcoTree, o platforma de management digital al deseurilor. “Ne-am propus sa digitalizam si sa facilitam accesul la servicii de reciclare. Este un one stop shop pentru solutiile si managementul sustenabil al deseurilor, astfel incat companiile sa ajunga mai usor la serviciile de consultanta, la colectori si, in cele din urma, acolo unde trebuie. Ne-am propus sa schimbam definitia gunoiului in materiale care se pot reutiliza.”

Ce a fost bine in 2021 pentru firma sau pentru voi? – Moderatorii au cerut invitatilor cateva aprecieri generale referitoare la 2021 raportandu-se la propria afacere.

Cristina Baghiu – “A fost bine ca distanta s-a topit si ne-a intrat in obisnuinta sa putem accesa programe de formare de la distanta. Ca putem invata intr-un mod diferit, fara a iesi din productie, cateva ore pe zi, spatiat, in functie de nevoile si posibilitatile fiecaruia.

Asta a fost bine in 2021! Faptul ca ceea ce faceam deja de ceva vreme, dar paream ciudati (invatam de la distanta, faceam cursuri de la distanta si colaboram cu oameni din intreaga lume de la distanta) a intrat in obisnuinta fiecaruia. Pentru ca sunt prezenti aici si oameni preocupati de economia circulara, e normal sa se intample asa. Nu mai pierdem timpul, nu mai consumam combustibil pe drumuri si transport si valorificam cele mai importante resurse: timpul si cunostintele fiecaruia.

Noi am crescut foarte mult pe know-how-ul de a sti cum sa colaborezi de la distanta, de a sti cum sa lucram eficient impreuna de la distanta, de a invata impreuna, chiar daca stam fiecare in casa lui. Putem fi valorosi daca ne punem toate cunsotintele in aceeasi galeata!”

Adelina Nastase – “Noi am deschis businessul in 2021 in plina pandemie… Stim care a fost contextul… Cum spunea un mentor “In perioadele de criza nu ne oprim, ne reinventam”.

Eu personal am crescut fenomenal de  mult in anul acesta. A fost un an provocator care a testat rezilienta copiilor, a parintilor, a noastra ca business. Dar avem o echipa foarte bine formata si de incredere, am gasit parteneri si ajutor in tot ceea ce ne-am propus si conteaza foarte mult asta.

Avem parinti multumiti si copii fericiti care au fost motivati si au participat la concursuri si olimpiade. Avem un procent foarte bun de reintegrare de la un modul la altul, plus ca am dezvoltat colaborari cu una dintre cele mai mari companii din Romania! Sunt multe motive pentru care sa fiu recunosacatoare si sa ma bucur de anul care a trecut!”

Cosmin Raileanu – “Le felicit pe fete ca sunt pozitive si asta ne face pe noi barbatii sa nu ne mai plangem. Pentru noi pandemia a fost minunata, o iubim! Pentru ca ne-a trimis la multi clienti! Din pacate, ne afecteaza pe toti… Eu am glumit cand am spus ca o iubim, dar a fost o oportunitate mare.

A crescut numarul de clienti noi care ne-au descoperit ca alternativa la comertul clasic. Am reusit sa progresam, chiar daca piata a scazut volumul, au crescut preturile si a scazut numarul de comenzi. In primul an de pandemie am crescut cu 74% iar anul acesta il incheiem cu 10 mil de euro ceea ce inseamna o crestere de aproximativ 50%. Suntem pe drumul ce bun.

Investim foarte mult in dezvoltare, avem un nou sistem pe care il punem la punct pentru automatizarea proceselor din cadrul companiei intre contabilitate si departamentul de vanzari si marketing si lansam pe 3 ianuarie, la ora 20, ceva unic in Romania. O sa rupem tot ce inseamna comert clasic!

Luam depozitul de materiale de constructii pe care il stim si il scuturam de stocuri, cheltuieli, angajati prea mult, masini, spatii de depozitare, pierderi, furturi, paza, masina patronului si ramane un depozit virtual care face fix acelasi lucru ca cel clasic. Pe scurt, lansam un depozit virtual care poate fi administrat de un francizor care a mai vandut in trecut materiale de constructi si care cunoaste piata. Poate administra acel depozit si are procent din business.”

Bogdan Andronache – “Pentru noi, EcoTree de anul acesta, fata de anii trecuti, a avut primii clieni mari si se arata o crestere accelerata pe viitor. Am luat a doua runda de finantare de 435 de mii de euro care este de doua ori mai mare ca prima. Ne-am consolidat echipa avem doi super oameni pe marketing si sales. Am lucrat mult pe zona de produs…

Singura parte negativa este ca suntem mai obositi. A fost un an obositor, dar acum avem timp! Vin sarbatorile!”

Ce putea fi mai bine in 2021? Am vazut ce a fost bine, dar ce putea fi si mai bine?

Cristina Baghiu – “Cred ca mai bine se putea face daca aveam mai multa claritate ca antreprenori asupra a ceea ce ne rezerva mediul de afaceri sau care este suportul pe care il putem obtine.

Noi lucram cu companii medii si mari, inclusiv corporatii si am vazut reticenta in a se angaja intr-un  nou proiect, indiferent daca este vorba despre un proiect de dezvoltare competente ale liderilor sau un alt proiect de dezvoltare. Pentru ca nu stiu nici ei cum sa aloce si in ce directie prioritizeze bugetele, este un lant care ne afecteaza pe toti.

Chiar daca ne-a mrers foarte bine in acest an si avem curajul sa deshidem si un spatiul fizic pentru invatare in Iasi, faptul ca nu avem predictibilitate sau ca unii clienti nu au predictibilitate, ne face sa fim precauti in proiectele pe care le derulam.

Si, daca vorbim despre digitalizarea si integrarea digitalului in activitate, au fost o sumedenie de promisiuni din partea guvernului ca vor fi fonduri alocate pentru campanii. Au fost clienti care asteapta astfel de fonduri si sunt incantati sa intre in aceste proiecte, dar, pentru ca sunt de amploare, au si ei nevoie de suport.

Noi facem tot ceea ce putem face: tinem oamenii aproape, tinem clientii aproape, le acordam suport si consultanta, dar nu putem face doar noi… Traim intr-un ecosistem si nu intr-un glob protejat…”

Adelina Nastase – “Din punctul meu de vedere, ce ar fi putut fi mai bine anul acesta este predictibilitatea programului scolar. Pe noi ne-a afectat foarte tare fiecare schimbare care a avut loc in scoala… Curicula noastra merge in paralel cu scoala si cand au avut vacante sau pauze cei mici, ne-a afectat si pe noi, ca business.

Reclama pe Facebook… Noi facem marketing online si au fost schimbarile din rezultatele reclamelor… Au scazut mult rezultatele in ultimelele sase luni. Fara acestea, businessul ar fi fost si mai profitabil.

Ceea ce facem, facem cu psiune pentru copii si suntem sigur ca va deveni profitabil!”

Cosmin Raileanu – “Eu am invatat sa nu ma plang si sa transform orice! Ca sa pot fi eficient orice situatie neplacuta, o transform intr-un avantaj. Am invata lectia asta din trecut, din mai multe situatii si, decat sa pierd timp cu o chestie care nu da bine la socoteli, prefer sa accelerez acolo unde merge bine.

Am avut si eu probleme cu Facebook si am marit bugetele la Google. Dupa care s-a revenit si m-am adaptat rapid, crescand bugetele pe clic la Facebook.

Sunt normale, se rezolva, trebuie sa ne concentram atentia catre lucrurile de valoare si sa ne gandim ca daca noi trecem printr-o perioada proasta, si competitorii sunt in aceeasi situatie.

De exemplu, cand s-a dat legea cu certificatul verde, m-am pus in locul celor de la Dedeman carora li s-au injumatati vanzarile. Deci, oricine este vulnerabil si trebuie sa se schimbe rapid.

Am avut multe provocari, mi-au plecat multi oameni importanti si a trebuit sa formez altii. Dar eu stiu ca trebuie sa ajung intr-un loc si intr-acolo ma duc!”

Bogdan Andronache – “Nu poti sa nu ai nicio problema. Eu nu am avut probleme cu bugetul pe Facebook. Ce puteam face mai bine, cu siguranta putem face la anul. Nu este nimic insa care ar trebui mentionat.”

Cum vedeti mediul de afaceri, mediul antreprenorial in 2021 comparativ cu ce a fost in 2020 sau cu trei cinci ani in urma?

Cristina Baghiu – “Eu am simtiti ca, in 2021, oamenii si firmele au inceput sa aiba mai multa incredere in fortele proprii si sa se descurce, indiferent de context si de situatie. Luam problemele, incepem sa le rasturnam si sa le scuturam si vedem ce putem scoate de acolo. Pentru ca nu ai de unde sti ce te loveste! Pandemia, o noua reglementare sau o problema in familie sau in firma – trebuie sa te adaptezi!

Am inceput sa ne adaptam mai bine si sa nu mai asteptam sa ni se rezolve unele lucruri, ci sa cautam noi rezolvari. Ca ne iese, ca nu ne iese – trebuie sa invatam sa ne descurcam singuri.

Asta se vede si la nivelul angajatilor. Este un trend etichetat ca marea demisioneala. Oamenii nu pleaca ca vor sa plece la un alt angajator, ci este vorba despre o readaptare a lor, ca angajati. Ne uitam diferit la lucrurile care sunt importante si incercam sa le cautam pe acelea intr-un nou job sau nou drum profesional.

Un numar mare de antreprenori, depasind dificultati importante in 2020, au dobandit incredere si optimism fata de viitor. Indiferent daca au reusit in acelasi domeniul sau si-au deschis o noua linie de business, datorita incercarilor prin care au trecut, au devenit foarte increzatori in depasirea obstacolelor in perioada urmatoare. Probabil ca 2021 este anul care marcheaza o stabilitate dupa mai multe incercari, pentru unii mai grele pentru altii mai usoare. Ar fi un an in care s-au gasit, identificat si testat solutiile care acum si sunt validate pentru viitor.”

Adelina Nastase – “Ce am observet eu… A crescut cumva nivelul interactiunilor –  oamenii se ajuta mai mult intre ei. Spun asta din perspectiva mea. Am interactionat cu diversi administratori de firme si am primit suportul de care aveam nevoie la momentul respectiv.

Am observat ca ne orientam mai mult pe niste valori bune. Companiile au grija de valorile pe care le proiecteaza in exterior si m-as bucura sa se mentina acest trend. Pentru a avea o societate mai buna, este bine sa fie multi antreprenori orientati catre valoare in Romania.”

Cosmin Raileanu – “Vad o mobilizare a oamenilor de business care se duc la cursuri si vor sa invete lucruri noi. De asemenea, este incredibil cum oamenii se aduna in anumite comunitati pentru ca au nevoie de ajutor. Creste nivelul de interes pentru gasirea solutiilor, alternativelor si a secretelor ca lucrurile sa inceapa se functioneze in businessul lor. Si eu ma straduiesc sa descopar lucruri noi, sa fac un marketing mai bun si sa transmit clientilor mai bine ceea informatiile de care au nevoie.

Aici este si pasiunea pentru business dublata de dorinta de a demonstra ca ceea ce ai gandit poate ajunge la nivelul la care ai visat. Nimic nu este intamplator si exista provocari pe care, daca le depasesti, iti atingi visul. Trebuie sa gasesti comunitatea potrivita sau cativa prieteni cu care rezonezi.

De asemenea, trebuie sa fim buni, umani! Primul instict al omului este sa fie rautacios si asta ne blocheaza evolutia.”

Bogdan Andronache – “O sa ma raportez la oii veniti si la companiile noi. Dinamica se dezvolta exponential si acest lucru va rezolva probleme pe mai multe verticale. Chiar daca mediul nu este foarte generos, se poate observa o imbunatatire in relatia cu partenerii si cu clientii. Este vorba aici despre atitudinea corporatiilor versus sustenabilitate. Companiile devin mai atente, investesc mai multi timp si speram sa fie si mai multi bani in buget in 2022.

Cum simtiti competitivitatea in domeniu vostru de activitate? – Orice criza genereaza un plus pentru solidaritate. Este posibil ca pandemia sa fi avut ca efect diminuarea spiritului combativ si competitiv fara a scadea profitabilitatea companiei si chiar sa fie firme care au crescut?

Cristina Baghiu – “Eu am studiat care sunt factorii de sustenabilitate pentru companiile care trec prin criza. Sunt acele companii care creeaza valoare pentru continuitate, pentru angajati si, in final, pentru actionari. Teoria este corecta, dar practica nu confirma rezultatele peste tot. Eu nu am vazut in domeniul nostru foarte multa sustinere pentru parteneriate… Dar, poate este doar experienta mea.”

Adelina Nastase – “In teorie sunt si eu de acord. In domeniu meu, insa, nu cred ca se pune problema de colaborare. Dar, daca am discuta de un proiect mai mare si vrem sa contribuim la educare, eu as vrea sa imi treaca toti copii din Romania prin mana pentru ca stiu cat sunt de utile aceste cursuri. Dar acest lucru s-ar putea realiza doar intr-un parteneriat cu statul si ar fi necesar un efort comun al competitorilor.”

Cosmin Raileanu – “Efortul comun al competitorilor depinde de domeniu. In domeniu educatiei oamenii sunt mai putin pasionati, dar in comert unde toata lumea are ca obiectiv profitul, este imposibil sa faci front comun cu competitorii tai.

Eu am simtit acest lucru in perioada de debut cand nu ma acceptau ca si competitor pentru ca nu aveam depozit si stoc. Dar acum, dupa ce am dovedit ca se poate si asa, s-au linistit. Modelul de business a fost validat.

Eu sunt un pic mai pragmatic. Ma concentrez mai mult pe client si va sfatuiesc pe toti sa va puneti in locul clientului. Daca este multumit, devine mesagerul vostru si nimic nu poate inlocui un client multumit!

Fidelizarea clientilor este cel mai bun mod de a-ti creste businessul! Va sfatuiesc sa le dati clientilor sau partenerilor chiar si 10% din profit pentru fidelizare. Impactul va fi naucitor! O mica atentie ii va misca foarte mult!”

Bogdan Andronache – “Eu sunt intr-o piata in care rata de reciclare este unde este… Noi am venit ca noi in piata deseurilor si am fost primiti neincrezator, dar ne facem loc. Si rezonez mult cu ce a spus Cosmin. Zona de competitie si marketing in managementul deseurilor abia se formeaza. Nu stim cum va fi competitia. Misiunea finala este aceea de a salva planeta, dar ramane de vazut cum va fi pe viitor – colaboram sau suntem in competiei?”

Care este visul frumos pentru 2022?

Cristina Baghiu – “Pentru noi, visul frumos in 2022 este legat de deschiderea unei scoli de inovare digitala care sa ajute antreprenorii din regiunea NE, dar nu numai, sa faca upskilling la competentele angajatilor lor pe domeniile cheie din regiune. Pentru cei care sunt activi in zona de productie, vom avea programe speciale, pentru cei care sunt pe zona de agrofood, iarasi vom avea niste programe speciale cu maparea competentelor digitale exact pe nevoile domeniului. Si o vom lua aproape de zero

pana la lucruri foarte avansate, impreuna cu universitatile din Iasi cu care colaboram.”

Adelina Nastase – “Acum avem obiective pe care urmeaza sa le indeplinim. Vrem sa formam cateva grupe de copii care sa urmeze cursurile de programare. Copii care vin din medii defavorizate. Facem acest lucru cu parteneriate cu companii interesate sa sustina financiar demersul. Am vazut impactul pe care il are asupra copiilor si vrem sa ajunga si la copii care nu isi permit.

Trebuie sa ne triplam numarul de copii. Vrem sa ne diversificam serviciile si sa organizam si tabere dedicate de programare, sa ne extindem echipa si, ca sa ne dezvoltam, va trebui sa gasim si spatui de inchiriat.”

Cosmin Raileanu – “Eu trag de colegii mei sa ajungem la 15 milioane de euro cifra de afaceri si sa crestem in fiecare an cu 50%. Ei spun ca e greu si ca niciun business nu creste asa, dar eu va spun ca se inseala! A creste inseamna un buget mai mare la marketing si consultati mai multi. Colegii mei au un alt ritm, iar obiectivul meu este sa ridic stafeta. Si caut pe cineva care sa replice acest model de business in Republica Moldova. Am cumparat domeniul si vrem sa testam ca sa vedem cum este sa replicam modelul de business exsistent intr-o tara similara ca sa pregatim exitul in Europa.”

Bogdan Andronache – “Ne dorim sa avem cat mai multe proiecte internationale. Ne-am propus doua proiecte internationale pentru anul care urmeaza, dar ne dorim mai multe. In Romania, nivelul de reciclare este destul de scazut si ne dorim sa iesim international unde apetitul pentru zona verde este crescut. Vrem sa aducem aceste practici si in Romania si sa inspiram mediul de afaceri si autoritatile publice.

Un mesaj pentru echipele de colaboratori, parteneri sau clienti?

Cristina Baghiu – “Sa nu uitam unde ne sunt valorile si in anul care urmeaza si ne concentram pe lucrurile care conteaza pentru noi.”

Adelina Nastase – “Va urez sanatate fizica si psihica si sa va atingeti obiectivele. Eu cred in educatie! Aceasta este solutia la toate rele din lume si invit pe toata lumea sa investeasca in educatia proprie si a copiilor care sunt viitorul tari.”

Cosmin Raileanu – “Eu ma multumesc si cu putin si cu mult. Imi plac lucrurile simple si cel mai important este sa ramanem oameni si sa ne ajutam cand putem, fara a astepta nimic in schimb.”

Bogdan Andronache – “Le urez mult succes si le multumesc tuturor partenerilor si colegilor, clientilor si investitorilor si sper ca in anul urmator sa ne auzim de doua ori mai mult si sa pastram un trend asccendent!”

Video-podcastul s-a incheiat intr-o atmosfera placuta si invitatii si-au exprimat interesul de a intra in contact si a colabora pe viitor. De asemenea, au multumit realizatorilor pentru atmosfera placuta si modul prietenos si dinamizant in care s-a desfasurat discutia.

Incarca mai multe articole similare.
Arata mai multe articole de Claudia Silvestru
Arata mai multe articole din categoria Evenimente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si...

Incepeti viata in doi cu stil si rafinament – tendintele anului 2024 in organizare unei nunti

Va pregatiti sa pasiti intr-o noua etapa a vietii voastre, iar ziua nuntii trebuie sa fie …