Constructia unei case sau chiar si reamenajarea acesteia este un proces care necesita foarte multe decizii, investitii dar si timp, avand in vedere ca de cele mai multe ori aceste investitii le facem pe termen mediu sau lung. Spre exemplu, desi gardul este de cele mai multe ori ultima etapa din constructia unei case, acesta indeplineste un rol multiplu, astfel ca, pe langa siguranta, un gard este un element care contribuie la estetica locuintei, dar care ne ofera in acelasi timp si intimitate. Asadar, gardul este un element fara de care nu am putea vorbi despre locuinte complete, astfel ca este absolut esential sa ii acordam toata atentia cuvenita atunci cand ajunem la acest capitol. Daca in trecut gardurile erau in cea mai mare parte construite din lemn, in prezent, acestea pot fi construite din materiale precum fier forjat, aluminiu, beton, caramida, etc. Fiecare dintre acestea prezinta avantaje proprii, astfel ca decizia nu este una tocmai usoara.
Gardul este una dintre acele investitii pe care le facem pe termen lung sau chiar pe viata, astfel ca nu putem face in acest caz alegeri la intamplare. Desi nu exista alegeri gresite in ceea ce priveste gardul, cert este faptul ca trebuie totusi sa avem in vedere ce anume ne dorim de la un gard pentru a putea face o alegere potrivita. Iata asadar cele mai populare tipuri de garduri pentru care poti opta si care se pot integra cu usurinta in stilul arhitectural al locuintei tale.
Gardul din lemn.
Gardul din lemn este una dintre optiunile pe care le luam in calcul fiecare dintre noi avand in vedere ca este un material natural si foarte prietenos, spre deosebire de alte materiale. Lemnul are o luminozitate aparte, se integreaza perfect atat in stilurile arhitecturale moderne, cat si in cele clasice, traditionale. Problema lemnului insa reiese din faptul ca necesita intretineri periodice pentru a-si pastra aportul estetic, insa intretinut corespunzator, acest tip de gard poate rezista pentru vreme destul de indelungata.
Gardul din aluminiu.
Spre deosebire de alte tipuri de garduri, un gard din aluminiu se poate face cu usurinta remarcat prin aportul estetic deosebit, greu de neobservat. Mai mult decat atat, un gard din aluminiu este si foarte durabil avand in vedere ca acesta nu rugineste si nu se deformeaza in timp, chiar si atunci cand nu il intretinem. Desi gardul din aluminiu este adesea asociat cu modernitatea, cert este faptul ca acesta reprezinta o alegere inspirata atunci cand ne dorim sa oferim locuintei noastre o identitate diferita.
Gardul din beton.
Una dintre caracteristicile de baza ale acestui tip de gard este durabilitatea formidabila in timp. Un astfel de gard reprezinta fara dubii o investitie pe care o faci pe viata avand in vedere ca indiferent de conditiile meteo acest tip de gard nu necesita niciun fel de intretinere. Gardul din beton de asemenea se poate integra cu usurinta in orice tip de decor.